ZomBie cU Lama GiLLeTTe

Vreau in Italia, vreau la el.

Vreau sa ma tina in brate si sa ma simt in siguranta.

Caderile mele vin ca reactie la falsitatea in care ma oblig sa traiesc. O buna perioada de timp am incercat sa pretind ca sunt altceva. Am incercat sa schimb cine sunt, schimband oamenii din viata mea, incepand cu prietenii, sfarsind cu genul meu de iubiti.

Mi`am format in minte un ideal de barbat, genul care ar trebui sa fie langa mine, sa ma linisteasca. L`am si gasit... M`am trezit intr`o zi si mi`am dat seama, ca indiferent de eforturile mele, el oare ma va lasa vreodata sa fac parte cu adevarat din viata lui?

Filmele de epoca… Acelea in care protagonistii erau imbracati frumos, faceau lucruri normale si decente, se purtau respectuos abia tinindu`se de mana iar pe fundal o melodie de dragoste lenta.. O "iubire" frumoasa la exterior, dar cu nimic special in interior..?

Cum as putea sa ma mai oblig la asa ceva cand eu vreau iubire ca in Skins iar pe fundal sa cante " we found love" a Rihannei.

Vreau nebunie! Nu vreau sa fac ceva doar pentru ca mi`ar fi mai bine pentru linistea si pacea mea sau de gura lumii

I'm sorry, but I can't be the good girl.

Si recunosc... Imi este frica. Sa ma deschid, sa fiu vulnerabila in fata lui. Poate chiar e asa cum l`am simtit pana acum.

Poate va fi bine.

Poate va fi rau.

Poate cum a fost pana acum, asa va fi.

Poate nu voi regreta alegerea facuta.

Ca sa ranesti pe cineva, nu trebuie neaparat sa inseli, sa minti, sa injuri. Sunt cuvinte simple, care venite de la cineva important, iti pot prabusi lumea toata.

Iar acum , din nou ma aflu in situatia in care vreau sa spun "imi lipsesti" " vreau sa fiu cu adevarat cu tine " m`am indragostesc" dar nu pot pentru ca nu e aici. Stau cu telefonul in mana si astept…

Am fost facuta snoaba si superficiala de multe ori, pe tema vesnica inepuizabila, barbatii.

Faptul ca ma preocupa cum gandeste si c um se poarta barbatul de langa mine nu cred ca ma transforma intr`o "superficiala". Nu are nicio legatura, la fel cum nici faptul ca nu conteaza conditia sociala si mediul din care provine. Atunci… de ce sunt numita asa?!

O persoana draga mie mi`a spus odata " Nu te subaprecia niciodata. " eu totusi o fac si sunt constienta de defectele pe care le am. Slava Domnului…am de unde allege.

Nu stiu cat valorez si de aceea incerc sa nu am pretentii exagerate. Da, sunt un om normal, dar din 7 zile in 5 am tendinta spre rezumare la liniste.

Am o imagine conturata in minte cum ar trebui sa fie cel de langa mine, am tintit mai sus decat pot. Lucrurile de care sunt eu in stare le astept si de la persoana de langa mine.

Te tratez asa cum ma tratezi, iar din moment ce sunt in stare sa fac unele compromisuri pentru tine, pentru noi, ma astept la aceelasi lucru in schimb.

Refuz sa mai pierd.

Nu cred ca cer prea mult.

Cand ai sa ma vezi fardata, aranjata, machiata, manichiurata, imbracata ca de dus la vedere sau de pus in rama, sa sti ca sunt cu moralul la pamant.

Cand voi avea toate gesturile controlate, zambetul mult prea frumos si voi fi vanitoasa, sa sti ca sunt ranita.

Cand din nou voi prefera noaptea decat ziua, intunericul decat lumina, linistea decat muzica, atunci sa sti ca m`ai ranit, sunt pierduta si ca niciodata nu voi fi la fel...

Cu o simpla melodie... iti pot spune tot ce simt in acest moment.