ZomBie cU Lama GiLLeTTe

cateva poezii care mie imi plac enorm

...

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,

Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,

Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă --

Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...

O zi fără anotimp si ordine militară,

Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,

Însă produsele au început să dispară --

Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut

Sau că un geniu se va naste --

Iat studiul creste cu tactul tăcut...

O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

Belşug

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,

Apa e rece, frunzele plouă -

Vorbeşte încet, păşeşte încet,

Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot

Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...

Tuse, şi plânset visele scot,

Du-te, oriunde, frunză de lut...

Şi-o păsărică în grădina brumată,

În liniştea rece, a iarnă-a făcut -

Am strănutat pe o stradă curată,

Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...

Nu spune zarea, dar spune omul -

Numai acuma e niciodată...

Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,

E ora, de la care rămân închis

-O emoţie... o amorţire...

E toamnă... mi-au dat de scris...

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.-

Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Să ne iubim

Vai, si va veni o vreme

Când adormi-vom amândoi,

Si-nstrăinati, prin cimitire,

Va plânge toamna peste noi.

Ce poate, deci, a fi sub soare,

În haosul imensitătii -

-Dacă-ti vei pierde fecioria

În taina roză-a voluptătii?

Strigoii Cu roşii fanare, galbene, verzi

Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu

Şi câinii în lanuri în noapte tot bat

-Strigoii la crâşmă în pod au intrat,

Şi podul se vede bizar luminat

De roşii fanare, galbene, verzi.

Strigoii, din pod, îşi iau înapoi,

Lăsate din viaţă, demult, amanete...

Aşa spune basmul ce azi l-am uitat

Că noaptea, la crâşmă, apar siluete

Cu roşii fanare, galbene, verzi.

Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat,

Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,

Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd

Roşii, galbeni şi verzi.

Hmm… de ce toata lumea imi spune ca sunt rea? Chiar nu realizeaza ca stiu asta? Si totusi, cati dintre acesti “toti” ma cunosc cu adevarat, si stiu ca totul e doar o carapace sub care ma ascund? Asta e felul meu de a fi. Poate exact acest lucru ma face diferita de restul lumii. Uneori inebunesc la gandul ca sunt reprezentanta a sexului feminin. Urasc fetele, cu toate figurile lor si comportamentul patetic, cu obsesiile pentru cumparaturi inutile, cu toate acele apelative care nu inseamna decat alintare si cu acel tratament specific atunci cand sunt suparate: tacerea. Fiecare fata/femeie fara personalitate sau vointa are un tipar foarte bine definit, impregnat in mentalitatea ei. De ce se inmoaie toate cand le iese in cale un copil (sau mai bine zis un drac) care urla,pute, se murdareste repede si care nu stie niciodata ce vrea? Asta ma trimite cu gandul la faptul ca singurul lucru pe care un copil si o femeie il au in comun este ca pana iti dai seama cum functioneaza trebuie sa le ghicesti gandurile si sa le faci pe plac pentru ca altfel incep sa dea din picioare. Si ce Dracu, cu ce le-a gresit parul astfel incat sa-l cioparteasca in toate modurile posibile? Cred ca tuturor ni s-a intamplat sa intalnim “doamne” la 54 de ani, in haina de piele, par tuns baieteste, cu o geanta de 3 kg in are incape jumatate din casa si miros de naftalina. Poate unii cred ca ma pot rani… eu totusi stiu ca cei care incearca sa ma raneasca sunt cei care au fost si ei la randul lor pusi in situatii de genul acesta. Daca ar reusii sa faca un fel de pace cu trecutul sau macar sa uite de el... sa ierti totusi este o virtute si iti aduce vindecare si sansa de eliberare. Trebuie sa ierti pentru simplul fapt ca esti om, o fiinta care are puterea de a realiza ceea ce i se intampla si de a trece cu bine peste tot fara sa-si piarda speranta. Ar trebuie sa se ierte pe ei insusi pentru a avea puterea sa mearga mai departe. Nu vreau sa vorbesc fara sens sau intr-un mod care nu mi-e specific asa ca inchei partea aceasta a temei. Prefer să fiu EU. Ma plac asa cum sunt,cu defecte si calitati. Am un respect deosebit fata de mine, si prin asta ma gandesc in primul rand la situatiile in care mi se cere ceva care nu coincide cu dorinta mea. Atunci am curajul sa spun NU. Majoritatea persoanelor pe care le cunosc(si nu sunt singurele din aceasta lume) nu indrasnesc sa se opuna pentru a nu fi respinde de societatea in care traiesc sau pur si simplu de anturajul din care fac parte.Nu-mi place sa ii las pe ceilalti sa ma modeleze. Daca vreau sa port blugi si nu fusta e problema mea. Daca mie imi place cum arat si nu vreau sa ma tund sau orice altceva la fel. Am un stil propriu, fie ca le place celor din jur fie ca nu. Cred ca daca avem curajul sa fim noi insine putem trece peste obstacolele ivite in drumul spre fericire. M-am abatut putin de la subiect(putin mai mult) dar oricum ce am vrut sa spun e ca nu incerc sa fiu deosebita doar pentru ca asa se poarta. Vreau doar sa ma simt bine in pielea mea si cred ca asta conteaza cel mai mult in viata. Sa fi cu adevarat TU!