Este clar ca nu tot timpul am gandit la fel, dovada 2 despartiri pana acum, plus unele discutii cu peretii. Sunt incapatanata si irationala, cand mi se pune pata. El sarmanul stie si a facut tot posibilul sa imi bage mintile in cap. N`ai cu cine. Asa ca, dupa discutii absolut civilizate, cu schimb de pareri si argumente, omul meu a realizat ca proasta e proasta si ca n`are de cat sa o comita pe pielea ei.
Am luat decizii care nu i`au placut si, cu toate ca era clar ce pozitie are fata de ele, am mers mai departe. Mi`a inteles “incapatanarea” si mi`a respectat deciziile, desi nu i`au convenit. si erau chestii serioase, nu discutii despre faptul ca nu cadem de acord ce sa rontaim in seara asta sau care se duce la magazin.
Am stat intr`o perioada sa studiez un pic relatia si sa vad semnele lipsei de pasiune. Daca nu ne “paruim”, e clar ca nu ne iubim, cel putin asa zic aia intelepti. Nup, niciun semn de moartea pasiunii. Ies scantei intre noi, mi se inmoaie genunchii daca il vad,fie si pentru cateva minute la webcam(desi stau pe scaun), imi vine sa il pap cu haine cu tot. Dupa cum se exprima omul, pare`se ca sentimentul e reciproc. Deci ne iubim, dar nu cum “zice in carti”.
Si totusi ne certam ca turbatii. Pentru ca in general suntem in consens total. Nu am inteles niciodata motivele pentru care te`ai “parui” pentru ca nu sunteti de acord cu niste chestii absurde. Totul se poate discuta calm si cu argumente reale. Plus ca, daca tot te topesti de dragul omului tau, si sa stai pe bordura cu un suc in fata este deja ceva deosebit. Pentru ca e important omul de langa tine …
Bineinteles ca facem “misto”unul de altul. Ca de multe ori glumele noastre ii sperie pe unii care nu se asteapta la asa ceva. Sunt insa glume si ne amuzam impreuna. Cand este insa vorba de discutii serioase, nu pot concepe apelative “suspecte”. Ii pot spune ca e “tampit” sau “bou”, chiar daca stiu ce IQ poseda si cat este de integru. Sunt doar niste cuvinte nepotrivite, neadevarate si penibile. Probabil ca si “calitatile” mele intelectuale ar face sa sune ciudat apelativele doar pentru ca sunt la feminin.
Pentru ca nu asa discuti despre chestii care iti schimba viata. Apelativele vin cand nu mai ai argumente. si atunci ar trebui sa spui: este decizia ta. si, daca tot iubesti atat de mult, ii vei sta omului alaturi cand rezultatele il vor musca de fund. Sau il vei lasa sa se descurce, daca nu doresti sa te implici in greseala sa.
Wake up!!! Am deschis pagina asta pe blog, ca sa`i scriu lui despre ce simt… asa ca…incep:
Imi e atat de dor…Sunt atat de trista.
Ma simt pustiinta fara dragostea ta.Ma intreb mereu ce mi`am mai ramas.
Sunt atat de trista…sufltetu`mi e singur.De ce sa vy ,daca sty ca ai sa pleci din nou?
Ma intreb mereu daca sunt condamnata la suferinta.Vii imi furi inima dupa care ai sa pleci cu ea, din nou si din nou. Ma doare peisajul pustiu in care sunt conturata pe straziile sufletului meu e pustiu. Ma simt ca un punct in neant aruncat fara de stire la mana destinului.
Doar o clipa as vrea,sa te intorci in viata mea. Imi e atat de greu sa zambesc cand sufletul in mine tipa: Ajutor!!!! Am nevoie de viata mea …de iubirea ta.
Ma sting usor,usor. Fara niciun viitor, ochii tai, nu i`am vazut de atat timp. E atat de pustiu in jurul meu… Clipa asta de durere intense mi se pare nesfarsita si sunt in plina agonie.
Pacat ca tu nu esti aici sa vezi zambetul meu fals. Si ochii me mult prea tristi,sufletul ma doare.
Cu pumnalul mereu deasupra sufletului meu…hmm…Cum as pute fii fericita, cum as putea zambi altfel decat fals? Nu`mi doresc ca cineva sa stie ca sunt atat de sensibila.
De ce trebuie sa pozez in cea puternica….? Uneori nu mai resist…sufletu`mi e atat de trist.
Am doar 17ani si ma simt ca la 100. In plina agonie, viata mea se termina inainte de a incepe.
Ma intreb mereu de ce ai vrut inima mea. Ca sa pleci cu ea?
La ce ai nevoie de ea? Viata mea ce sens are?
Nu mai pot traii cu sufletul trist inima`mi sangereaza groaznic in tacerea mea.
Si nimeni nu o poate vedea. Ochii`mi sunt tristi,dar nimeni nu realizaza cum ma macin incetul cu incetul…
Ma transforma incetul cu incetul in tot ceea ce detest eu mai mult. Ma simt captiva intr`un tunel fara iesire, in care nici macar acea luminita nu exista.
Ce rost ar avea sa fiu umana ca o floare singuratica ofilita de atatea ploi?! Mai bine dezumanizata si nepasatoare de toti si de toate. Ce sa fac daca te iubesc? Ce sa fac daca tu nu ma crezi?
Postări
