ZomBie cU Lama GiLLeTTe

Și se întâmplă ca undeva în viață, să te împiedici. Și te împiedici.Și poate pici pe drum drept. Poate pici într-o prăpastie. Sau poate ai norocul de a avea parte de încă o șansă și omul potrivit să îți atingă sufletul și să ți-l ia în palme. Și atunci nu pici. Rămâi acolo, atent la tot ceea ce e în jur. Atent precum un copil mic care acum face cunoștiință cu lumea...Și uneori te pierzi. Uiți... cam de toate. Și pari, atât de ne-tu.Puțini sunt cei care privesc în mod voluntar la picioarele tale sau deasupra ta, pentru a vedea fără a întreba care îți sunt motivele, ce te face să fii sau să pari altfel... Unii dintre puținii care fac asta, se sperie sau se pierd.Alții... pur și simplu, intră într-un război, într-o luptă... grea.Încearcă să te facă să îți aduci aminte că... de praguri se poate trece atunci când vrei și îți dorești asta cu tot sufletul. Se poate trece chiar și pășind peste mai mult târâș decât în picioare sau plecând capul. Și niciuna din variantele astea nu este o rușine, ci... o realizare. O piatră trainică în plus, la temelia ta, la caracterul tău, calității tale de om.Există oameni care au răbdarea imensă și marele suflet și lacrimile necesare pentru a trece prin cele mai grele încercări atunci când știu și simt că nimeni altcineva nu va trece prin toate acele încercări pentru... alți oameni. Pentru tine.Iar eu... eu cunosc o astfel de persoană.Cunosc un suflet despre care aș putea spune... atât de multe.

Te sarut iubito ! Și tălpile! Și fruntea! Și ochișorii! Le sărut cu încredere oarbă, ca a unui om lipsit de Dumnezeu care și-a adus aminte în al 13-lea ceas ce e aceea credință și iubire; cu mulțumirea puerilă a unui copil mare cândva și poate chiar și acum pierdut și rătăcit chiar și de el, cu speranța naivă a unui suflet ce și-a găsit casă în al tău suflet, cu zâmbetul gol(an) al unui om poate dur și maturizat , cu privirea ștrengăresc de caldă și plină de lacrimi al unui om mare-copil mic ce s-a pierdut și vrea să fie dus acasă.

Și te iau în brațe! Te iau în brațe căci trebuie să îți spun că... -... mă doare că nu am știut să te avertizez la început mult mai direct să mă iubești mai mult, să mă ții în brațe mai strâns, să nu mă lași altundeva decât aproape de tine atunci... atunci în momentul ăla în care am părut că uit cine ești și ce însemni, cine suntem și ce însemnăm, și mai ales... cine sunt... eu pentru tine si pentru noi.Poate, poate, poate, poate acum mă aflu dincolo de praguri. După ele. Și cu toate astea, nu am să spun că am fost om și deaia am greșit. Ar însemna să îmi pun o scuză în față. Dar... am să spun că am fost mai puțin om decât obișnuiam să fiu, mai puțin om decât toți oamenii lumii la un loc. Și am greșit. Am greșit poate mai mult decât toți oamenii lumii la un loc:

Îmi pare teribil de rău și te rog cu tot sufletul meu, iartă-mă! Te rog! cu lacrimi, durere, dor, speranță și multă iubire.

TE IUBESC ! eu BOO iubitul tau !