Imi tremura sufletul in palme, de emotie si de lumina necunoscuta, pe care insa o imbratisez cu putere in fiecare dimineata de o buna vreme incoace. Imi susura paraie de bucurie in urechi, caci fiecare muzica pe care o ascult se transforma in muzica iubirii noastre. Muntii si dealurile, marea, Dunarea, trecutul, viitorul, toate devin praf de nestemate, smaralde si rubine in care canta si danseaza sufletul, oglindindu`se in ochii nostri atunci cand ne intalnim. Pe corzile unei viori imi inclin bratele inimii,ca sa cant imnul vietii mele, ceva mai presus de mine, mai presus de tot ce se scrie in carti si ni se spune de catre ceilalti, cantecul indragostirii nesfarsite, cantecul daruirii si al primirii neconditionate, cantecul iertarii, cantecul intelegerii, al increderii, cantecul nemuritor al Nostru.
Nu stiu mereu sa descriu iubirea si linistea,asa de bine ca si vuietul, furtuna si nelinistea. Insa ma inclin in fata destinului meu, ori unei energii universale, ori unui Dumnezeu, ori tie, ori mie, ori Intamplarii, ori... oricui, caci stiu azi,asa cum am stiut mereu, insa azi mai mult ca niciodata, ca tu esti acel om la care vreau sa ma intorc acasa, in fiecare seara.
Postări
